Aleph - Paulo Coelho sau inceputul...

Astazi, aleg sa vorbesc despre Aleph...Spun "sau inceputul" pentru ca reusesc, dupa multe lupte interioare, sa astern "pe hartie" cateva cuvinte. Au existat multe conflicte in mine, (inca exista), care aproape ca m-au fortat sa pun o bariera cuvintelor...totul pana la a ajunge sa cred ca acest blog este inutil, inca o emotie de moment care nu m-ar ajuta cu nimic. Acum tind sa cred ca nu este asa, ramane de vazut cat de consecventa voi ramane in simtire, insa, in acest moment, cred cu tarie ca incepe inca un drum care imi va purta pasii catre ceea ce imi doresc dintotdeauna: sa scriu...

Astazi am terminat de citit Aleph. Despre Paulo Coelho spun, cu reget, ca nu stiu absolut nimic, doar ce a lasat sa se intrevada in Alchimistul si Aleph, singurele carti pe care le-am citit. Am auzit pareri diverse...ca este prea comercial, ca este profund, ca este total neinteresant...Eu, si doar eu, sunt de vina pentru ca nu l-am citit mai devreme, desi acum imi doresc sa o fi facut. Dar tocmai pentru ca am citit aceste doua carti care acum imi sunt foarte aproape de suflet, pot spune, cu o siguranta ajutatoare, ca le-am citit exact la momentul potrivit.

Am ramas cu un gust placut dupa Aleph, desi inca nu am o certitudine in ceea ce priveste reincarnarea..Felul lui de a scrie si ideile, in speranta ca sunt nascute in el si nu in dorinta de a atinge sufletele oamenilor prin metode false si cu orice pret, ma prind si pe mine si ma pierd in acelasi timp, astfel incat parca traiesc si mor intr-un singur moment ce pare etern si totusi se sfarseste intr-o fractiune de secunda. Fiecare pagina ce imi curge prin fata ochilor ma inlantuie intr-o invaluire intunecata, dar atat de dulce, incat simt ca timpul este absolut inexistent. ” In magie, ca si in viata – exista doar momentul prezent – ACUM. Timpul nu se masoara așa cum se calculeaza distanta dintre două puncte. Timpul nu trece. “ (Aleph) Timpul este un prezent continuu, una dintre putinele certitudini pe care le avem intr-o viata, noi suntem cei care ne schimbam...el este acolo, intotdeauna, pregatit sa ne poarte catre noi insine.

Am crezut ca stiu cine sunt...inca de mica exista in mine ceva ce nu gaseam prea des in ceilalti. Ma cautam si, de cele mai multe ori, ma gaseam ascunsa in mine...dar si in ceilalti si in toate lucrurile ce ma inconjurau...si m-am intrebat intotdeauna cum as putea sa ma descopar daca, avand de invatat de la absolut tot ce exista in Universul asta, nu am acces la tot?...sunt incompleta. Si, intr-o viata intreaga, nu o sa reusesc sa invat de la mine insami tot ce am de invatat...cum sa asimilez cat mai mult din tot ce exista daca sunt limitata la doar o parte infima din Univers? Pai, in acest caz, imi e extrem de usor sa cred in reincarnare, din dorinta egoista de a ma regasi pe mine la nesfarsit. Si trebuie sa cred in asta pentru ca, asa cum am facut-o in viata asta, o voi mai face si in alte vieti si am mai facut-o si inainte: m-am cenzurat. Este atat de simplu sa te minti ca lucrurile se iau ca atare, fara a-si pune amprenta asupra ta, ca tu esti cineva care trebuie sa se trezeasca si sa supravietuiasca inca o zi si, intr-un final, sa astepti sa mori implinit doar pentru ca ai trait. Existand si perioade de acest gen, nu fac decat sa imi fur din timpul scurt pe care il am in a ma regasi...si atunci spun, cu o certitudine incerta, am mai existat si voi mai exista...si voi invata, intr-un fel sau altul, din greselile si din bucuriile mele, dar si din ale celorlati. Si intr-o viata finala, voi sti exact cine sunt si de ce sunt. Mi-ar fi placut sa fi retinut ceea ce am invatat pana acum in alte vieti si, probabil ca am retinut, doar ca nu constientizez...inca ceva ce trebuie sa descopar in mine..

” Viata noastra este o permanenta calatorie, de la naștere pana la moarte. Peisajul se schimba, nevoile se schimba, dar trenul merge inainte. Viata este trenul, nu gara. “ (Aleph)

Pe principiul "minunile se intampla doar daca tu crezi in minuni" (Paulo Coelho) , eu cred ca, intr-o viata anterioara, am fost lup. Este explicatia cea mai plauzibila (desi Freud m-ar contrazice) pentru un vis pe care l-am avut in copilarie si care si-a pus amprenta asupra unei bune bucati din mine. Cred ca in mine nu sunt doar eu, ci un amestec de mai multi eu, impreuna cu toti oamenii, lucrurile, cerul, pamantul, soarele, luna, copacii si restul lucrurilor cu care intru in contact in fiecare secunda. Cred ca ma schimb de la un minut la altul pentru ca, desi timpul nu trece, eu sunt creata din schimbare. Cred ca nimic nu este intamplator si ca "maktub" din Alchimistul lui Coelho este ceea ce ma defineste incepand cu faptul ca m-am nascut pe 22 iunie..Cred ca exista perfectiune si ca ea este compusa si din imperfectiuni si cred ca, desi spun mereu ca mi-ar fi placut sa ma fi nascut in alt timp, acesta este momentul si locul in care trebuie sa fiu.

Pana una alta, imi doresc sa citesc si celelalte carti ale lui Coelho, desi, pana atunci, ma voi infrupta cu pofta din Cartea Rosie a lui Carl Gustav Jung, voi continua sa ma caut si voi continua sa ma gasesc.."in vechiul ogor stramosesc - in grau, in porumb si-n secara, in apa fantanii cu ghizduri de piatra si-n focul din vatra, in golul din casa si-n gloata de-afara, si-n toti raposatii ce-n mine traiesc..." (Ruga pentru ziua mea onomastica - Ion Minulescu)